Amaritei Mirel Mircea

… candva a inceput viitorul… un inceput al existentei fiintarii si al prezentului ce sfideaza regulile timpului… uneori ai capacitati de a deslusi ce traiesti atunci cand esti in neputinta exercitarii autoritatii fata de o prezenta mai veche, dar cu timpul ti le distrugi, fiind influentat de lenevia celui ce fiinteaza mai demult… desigur… a uitat pentru ce a venit pe aceasta lume… este oare posibil sa fi uitat si noi de ce am venit pe aceasta lume… Amaritei Mirel Mircea, nascut in ’70 , in ziua a doisprezecea a anului  in care s-a hotarat sa-mi iau misiunea in primire sa vin pe lumea aceasta, sa savarsesc ce voi fi primit in sarcina si apoi sa ma retrag asa cum o facem toti… totusi… venind pe acesta lume am uitat de virtutile noastre cele mai de seama si de datoriile noastre pe acesta lume… am invatat sa fim tristi… am invatat sa uram… am invatat sa invidiem… am invatat ce este violenta si ne-am insusit-o, am invatat sa traim intr-o lume in care nu regasim ceea ce ni s-a dat in dar atunci cand am pasit pe acest taram… mai asteptam… ? pe cine…? ce…? traim asa…? ne place…? sau ne-am resemnat…?

…fac parte din generatia celor care mai stiu ce este bunul simt si respectul fata de cel de langa tine… fac parte din generatia care mai crede inca, ca poate sa se bazeze pe unul sau pe mai multi prieteni adevarati… din generatia in care poate spune ca avut o copilarie fericita care nu s-a bazat pe idealul entitatii materiale existent astazi ci pe cel al onoarei si al demnitatii, al omeniei si bucuriei … fac parte din generatia care a vazut cum cei care trebuiau sa ocroteasca lumea in care am crescut si sa savarseasca arta trairii fericite pentru cei ce vor urma dupa ei, au devorat-o transformandu-se peste noapte in monstrii ai viselor noastre imprastiindu-ne sa ratacim fiecare in lumea lui avand drept scop doar starea materiala ca o garantie a supravietuirii… din generatia care a luat parte la spectacolul grotesc al celor ce-si spun alesi crezand ca va fi mai bine, iar noi in inocenta noastra i-am crezut, ne-am adunat si ne-am unit bucuria pe care au folosit-o pentru a-si atinge scopul lasandu-ne fara macar un zambet… suntem tristi… ai nostri copii sunt tristi… am devenit roboti… am uitat pentru ce ne-am nascut…

…ne-am nascut sa daruim fericire celor de langa noi… si prin fericirea lor sa daruim bucurie creatiei desavarsite… ne-am nascut sa le aratam ca exista o lume pe care trebuie sa o ingrijeasca macar pentru zambetul pe care l-am daruit in fiecare zi… atunci tu poti sti si spune mai departe ca cel mai de pret pe aceasta lume este zambetul unui copil… ai grija … este lumea lor… datoria ta este sa o intretii daca nu poti sa o imbunatatesti… fiindca va veni o vreme cand vei avea nevoie de rasplata, caci prin rasplata vei realiza ce rol ai avut in aceasta lume si ce ai facut tu pentru ea… gandeste-te bine … faci ceva pentru lumea in care traiesti…? cu stima si aleasa consideratie pentru toti cei care daruiesc fericire… - Amaritei Mirel Mircea